Un program de pe Amiga vine să cucerească amatorii de multimedia pe PC.

MultiMedia MM100

Chicago, Ilinois - În iunie, Scala Inc., o companie producătoare de software, a câstigat premiul BYTE / Best of Comdex pentru cel mai bun produs Multimedia.

Se pare că în ziua de azi tot mai multe firme tind să diversifice platformele pe care produsele lor software pot rula. Dintre numeroasele exemple pe care le avem la îndemână să ne amintim doar de cele "ilustre": Adobe este prezent atât pe Mac cât si pe Windows cu produsele sale Photoshop, Illustrator, Premiere, iar mai nou si PageMaker; la fel Macromedia cu Freehand, si putem nota si recenta încercare a lui Corel de a transcrie al său Draw pe Mac. Si lista ar mai putea continua. Scala este un caz mai aparte: după ce timp de 4 ani s-a bucurat de succes pe calculatoarele Amiga (s-au vândut peste 90.000 de pachete), programului MultiMedia MM100 a fost în fine portat pe PC (poate vor urma si alte platforme), cu intentia de a-i cucerii pe fanii si profesionistii prezentărilor multimedia.

Ce poate face

Scala MM100 poate fi definit ca fiind un software de "Televiziune prin calculator". Cu ajutorul lui poti combina grafică, animatii, clipuri, texte, efecte de sunet, etc. Ba chiar poti să adaugi interactivitate (cu ajutorul mouse-ului) oricărei productii multimedia. Deci, dacă sunteti o televiziune prin cablu si aveti un canal propriu, nu vă puteti lipsi de acest program. El vă ajută să vă creati generice, clipuri si multe alte efecte fără prea multă bătaie de cap. Restul, cei care lucrati în domeniul multimedia, v-ati putea întreba: atunci la ce ne mai ajută programul? Simplu! Puteti crea diverse prezentări, chiar interactive (deosebit de util în cazul în care doriti să vă prezentati propriile produse), programe si jocuri cu ajutorul scripturilor, totul fiind limitat doar de imaginatie.

În primul rând trebuie să precizez că programul nu necesită o configuratie specială, rulând pe un 486DX4 cu 8Mb de RAM. Se întelege perfect cu sisteme de operare ca Windows 95, Windows 3.1, Windows NT, DOS 5.0 sau mai mare, si chiar si cu OS/2 Warp, chiar dacă foloseste în totalitate fereastra DOS. Programul ne permite să diagnosticăm sistemul, recunoascând părtile audio, video si dispozitivele plug&play.

Usor de utilizat

Pentru a folosi acest program nu e nevoie să fii profesionist în domeniu, acesta având o interfată deosebit de prietenoasă, iar cu ajutorul unor scripturi (mai exact, a unor fisiere în care sunt salvate toate datele - incluzând efectele, animatiile etc.) te poti simti ca într-un tutorial on-line. Ca tutorialul să fie deplin, programul este "înarmat" cu peste 300Mb de scripturi gata de utilizare, CD-ROM-ul fiind plin de backgrounduri, animatii, simboluri etc. împărtite pe categorii ca: prezentări de afaceri, productii generale multimedia, scripturi interactive, jocuri si, nu în ultimul rând, categorii specifice prezentărilor pentru copii.

Ceea ce este mai interesant în program este seria de efecte introduse, peste 200 la număr. Cu ele avem posibilitate de a alege tranzitii uluitoare, multe dintre ele nemaiîntâlnite până acum pe un PC. Fie text, clip sau grafică, acesta poate fi "afectat" de treceri fine, curgătoare.

Poate un minus al programului este reprezentat de absenta suportului pentru fonturile True Type din Windows, fiind inclus doar un mic număr de fonturi. În schimb a fost introdus un program care realizează conversia din fonturi True Type în fonturi bitmap. Sunt incluse câteva particularităti ale fonturilor, cum ar fi drop shadow, outline si variatii de culoare.

Cât despre sunet, pot aminti că Scala MM100 suportă o gamă largă de cartele de sunet pentru preluarea sunetelor pe 8 si 16 biti precum si a celor MIDI. Rularea acestor sunete se face direct de pe CD-ROM sau hard disc, acesta însemnând că nu mai suntem limitati de memorie. Programul include de asemenea un mixer înglobat, prin care putem combina orice surse de sunet.

Suportul pentru standardul MPEG este lăudabil, permitând un playback rapid. Există filtre pentru fisiere FLC si FLI (standarde Autodesk) însă se resimte acut lipsa unui filtru AVI, caracteristic totusi PC-ului. Poate în viitor.

Cheia pentru realizarea prezentărilor interactive o reprezintă butoanele incluse în program, utilizatorul având posibilitatea de a adăuga fiecărui buton anumite functii. Există si posibilitatea de a crea noi scripturi, dar aceasta impune stăpânirea limbajul de scripting.

Din păcate nu am avut posibilitatea de a salva scripturile (am testat doar o versiune demonstrativă) astfel încât nu vă pot da detalii exacte despre transpunerea pe peliculă.

Replay

În câteva cuvinte, dacă sunteti fan al productiilor multimedia sau lucrati în domeniul televiziunii trebuie neapărat să vă procurati acest program. Cu sigurantă vă va scuti de multe probleme. Câteva argumente:

Lehel Valics este grafician la revista BYTE România. Îl puteti contacta la .

(C) Copyright Computer Press Agora