Prăjituri

Mie îmi plac prăjiturile!

Citind titlul articolului, puteţi crede că s-a comis o eroare, şi din greşeală o reţetă din cartea de bucate s-a introdus aici. Ei, nu trebuie să vă faceţi griji, deoarece va fi vorba despre cunoscutele cookies (prăjituri), inventate de Netscape.

Promovarea paginilor pe Web devine din ce în ce mai complicată. Pentru prima dată, când am construit un site in 1995, se ştia aproximativ ce componente trebuie să aibă o pagina Web. De atunci, lucrurile s-au schimbat considerabil. Am fost martorii diferitelor versiuni ale navigatoarelor Netscape şi Microsoft Explorer, fiecare oferind noi facilităţi, multe dintre ele fiind experimentale. Ca şi creator de pagini Web, nu reprezintă nici o problemă să folosesc facilităţile oferite de navigatoare, în cazul în care ştiu precis cine se va uita la aceste pagini şi ce navigator va folosi. Acesta se poate întâmpla în cazul unui intranet, dar dacă construim pagini publice, nu putem ştii cine, ce navigator va folosi ca să se uite la paginile noastre.

Filosofia mea personală în designul paginilor Web este ca acestea să apară aproximativ la fel pentru toate navigatoarele, fie ele Netscape, Internet Explorer sau Opera. Din această cauză, încerc să folosesc un subset de tag-uri care funcţionează în diferite navigatoare (desigur mă refer la cele grafice). Unele persoane folosesc navigatoare de tip text ca lynx sub UNIX, şi desigur doresc ca şi acele persoane să găsească toate informaţiile pe care le oferă pagina respectivă.

Paginile mele le testez pe diferite platforme şi diferite navigatoare la care am acces. Actual sunt nenumărate mici diferenţe între navigatoare, privind felul în care prelucrează şi afişează imaginile. Dacă ne preocupă aspectul paginii, este foarte greu să construim pagini care să arată exact la fel pe diferite platforme şi în diferite navigatoare. Unele navigatoare vor adăuga un pixel în plus într-o parte a imaginii, iar altele vor adăuga într-o altă parte. În unele navigatoare, mărimea fontului va apare corect, în altele pot să apară mai mici sau mai mari.

Încerc să nu folosesc unele noutăţi introduse în limbajul HTML, noutăţi care ar cauza ca cineva să nu vadă deloc pagina (ex. frame-urile nu sunt suportate de versiunile vechi ale unor navigatoare).

Memorarea stărilor

În ultima vreme, am observat că fac din ce în ce mai multe pagini interactive: pagini care primesc nişte date de la utilizator, accesează o bază de date şi generează o nouă pagină.

Când introduceţi un URL şi spuneţi navigatorului să aducă pagina respectivă, este lucrul pe care-l va face, nici mai mult, nici mai puţin. Va comunica cu serverul respectiv şi va spune „dă-mi pagina care are URL-ul specificat”. Serverul trimite pagina la navigator, care la rândul lui poate să ceară noi elemente, poate imagini. Ca să obţină datele, pentru fiecare element în parte, navigatorul va stabili legătura cu serverul, până când pagina este recreată pe ecran.

Ceea ce vreau să spun este că toate informaţiile care specifică o cerere pentru o pagină, o imagine, sau rezultatul unui program, sunt conţinute într-un singur mesaj trimis serverului. Serverul satisface cererea bazată pe un URL, trimite înapoi informaţiile şi îşi vede de treabă, adică aşteaptă noi cereri.

Formularele folosesc exact acest mecanism de tranzacţie a datelor. Utilizatorul completează câmpuri text, selectează căsuţe de selecţie sau butoane radio, selectează elemente din liste, iar aceste informaţii trebuie să-şi găsească drumul către serverul pe care un program va prelucra datele. Când butonul SEND este apăsat, din aceste informaţii se va crea o listă de nume = valoare separate de caracterul „&” care va fi adăugat după URL-ul trimis serverului. Serverul, la rândul lui, va pune la dispoziţia programului acest şir (string).

Acest lucru poate fi observat în cazul în care încercăm să găsim ceva folosind căutătorul Yahoo. Am introdus textul „Lăstun” în căutător, am apăsat butonul Search, şi navigatorul a trimis la serverul Yahoo următorul URL:

http://search.yahoo.com/bin/seacrh?p=Lastun

Sistemul Yahoo rulează programul search şi generează o pagină cu referiri la „Lăstun”. Informaţiile după semnul de întrebare au fost folosite ca date de intrare a programului search şi acesta a preluat acest string, a căutat în baza de date şi a generat o pagină pentru navigator.

Deoarece serverul generează pagina, poate să stocheze informaţii în această pagină şi care să se refere la informaţiile originale primite de la utilizator. Serverul nu memorează nici o informaţie despre cererile făcute, însă aceste informaţii sunt puse în pagina care este retrimisă la noi. În acest fel, pot să funcţioneze butoanele „Next 20 maches”.

Când serverul creează pagina, stochează în pagină informaţii despre căutarea făcută. Astfel legătura „Next 20 maches” va arăta:

http://search.zahoo.com-search?p=Lastun&h=s&b=19&hc=28&hs=103

După cum se poate vedea, au apărut noi parametrii care vor înştiinţa programul search să genereze a doua pagină.

URL-ul se poate folosi pentru a păstra situaţia în care se află tranzacţia. Serverul nu trebuie să păstreze nici o informaţie despre utilizator şi despre ce a căutat, deşi câteodată ar fi avantajos. Căutătorul Altavista generează mai multe pagini când primeşte o simplă cerere, aşteptându-se că vom naviga şi pe următoarele pagini, în cazul în care ceea ce căutăm nu se află pe prima pagină. Altavista va recrea paginile, dacă plecăm şi revenim mult mai târziu.

La cumpărături.

Stocarea informaţiilor într-un URL funcţionează bine. Există o ordine logică a paginilor, fiecare pagină oferă nişte informaţii la pagina următoare.

Să luăm de exemplu un magazin virtual. Poate să existe o simplă pagină în care clientul selectează toate produsele de care este interesat şi trimite comanda. Mult mai frumos şi mai eficient ar fi dacă ar putea naviga pe diferite pagini în care sunt prezentate produsele, şi dacă este interesat de vreun produs, apăsând pe un buton „Buy me”, acest produs va fi aşezat în coşul de cumpărături.

Problema este cum ţinem evidenţa coşului de cumpărături. După cum am văzut, trebuie să stocăm informaţiile în navigatorul clientului. În cazul în care aceste pagini sunt generate de un program, acest lucru se poate realiza transmiţând informaţiile din pagină în pagină, în timp ce clientul navighează pe site.

Mecanismul Cookie

Ce se întâmplă dacă utilizatorul apasă pe butonul „Back” al navigatorului. Va pierde informaţii. Dar dacă intervine ceva şi utilizatorul ar dori să se întoarcă mâine să-şi termine cumpărăturile? O dată oprit, navigatorul pierde toate informaţiile aflate în pagină.

Din această cauză, am avea nevoie de o posibilitate de a stoca informaţii undeva. Cu ceva timp în urmă, Netscape a prevăzut această necesitate şi a inventat noţiunea de Cookie. Acum, toate navigatoarele mai importante au suport pentru cookies, deşi pe pagina Netscape-ului mai apare textul „Preliminary Specification - Use with Caution” (Specificaţii preliminare - Folosiţi cu atenţie).

Mecanismul cookie permite serverului să stocheze informaţii de tip nume=valoare în fişierele navigatorului. Informaţia este asociată cu un URL particular, şi este returnată automat serverului, când URL-ul este accesat. Mai multe perechi nume = valoare pot fi asociate cu un URL, şi toate aceste valori vor fi trimise când URL-ul este accesat.

„Cookie” poate fi setat cu o dată de expirare care defineşte durata de viaţă a acestuia. Dacă serverul nu setează o astfel de dată, atunci informaţiile nu vor fi salvate pe disc, şi vor exista doar în navigator şi vor muri când navigatorul este oprit.

Ca să seteze un cookie, serverul trimite o comandă ca parte a „header”-ului din pagina HTML. Comanda conţine perechea nume=valoare, data de expirare, numele domeniului care va fi folosit ulterior pentru comparaţie, o cale de pe domeniul respectiv, şi o informaţie despre nivelul de securitate. Dacă aceasta din urmă este setată ca activ, atunci cookie este trimis doar la servere cu securitate mărită.

Observaţi că serverul poate să seteze un nume de domeniu şi o cale, care să permită ca aceasta să fie înapoiată la accesarea mai multor URL-uri, nu doar la aceea care la creat. Când navigatorul se gândeşte să trimită înapoi un cookie, mai întâi face o comparaţie cu partea de nume de domeniu din URL, cu domeniile stocate în fişierele lui. Aici se foloseşte o comparaţie parţială, dacă domeniul în URL este www.netsoft.ro şi există un cookie memorat cu cowboz.netsoft.ro, atunci comparaţia va fi reuşită.

Dacă vă uitaţi în fişierele dumneavoastră de cookie, veţi vedea multe referinţe ca .numesite.domeniu. Punctul din faţă este necesar, deoarece se pot seta domenii care conţin cel puţin două puncte, evitând astfel setarea unor cookie-uri asociate cu domenii ca .org, .com sau .ro.

După ce comparaţia domeniului a fost făcută cu succes, urmează comparaţia căii specificate în URL cu cel stocat în navigator. Comparaţia este făcută de la stânga la dreapta, deci o valoare stocată -foo comparată cu -foobar va fi cu succes, de asemenea şi -foo-bar va fi o cale bună, la care se va trimite cookie-ul. Veţi vedea că la multe companii, calea este setată la „/”, deci informaţiile vor fi trimise la toate paginile aflate pe situl respectiv.

Comparaţia se face identic şi în cazul în care un cookie este setat, domeniul serverului trebuie să fie acelaşi cu domeniul pe care–l setăm în cookie. Din această cauză, nu pot să spun serverului meu să seteze un cookie în navigatorul dumneavoastră cu un domeniu care aparţine la altcineva.

Adineauri am spus să vă uitaţi la fişierele de pe sistemul dumneavoastră care conţin cookies. În versiunea UNIX de Netscape, cookies-urile permanente sunt stocate în fişierul cookies.txt în directorul .netscape aflată în home director. Pe sistemul Windows, navigatorul Netscape stochează informaţiile tot într-un fişier numit cookies.txt, folosiţi FIND că să-l găsiţi.

Veţi vedea că aceste fişiere sunt fişiere text, fiecare cookie are informaţiile stocate pe o linie. Aceste fişiere sunt rescrise pe disc doar în momentul în care oprim programul Netscape, deci dacă vrem să vedem ce se întâmplă, va trebui să oprim şi să repornim navigatorul.

Pentru Internet Explorer, cookies-urile sunt stocate în fişiere separate în directorul Windows\Cookies, sunt denumite utilizator@domeniu şi conţin date binare.

Unde se pot folosi?

Dacă am dori să vizităm castelul „Peleş”, ar fi benefic dacă am memora unde am fost deja, ce camere am văzut deja. Deci utilizatorii pot pleca şi pot să se reîntoarcă mai târziu continuând vizita din locul în care au ajuns. Pe fiecare pagină, am putea pune un buton care setează un cookie cu URL-ul paginii curente, iar pe prima pagină am putea pune un alt buton care sare la URL-ul stocat în cookie. Perioada de expirare poate să fie de două săptămâni.

O altă problemă, despre care deja am vorbit, este magazinul virtual. Acest mecanism se poate folosi foarte bine şi în cazul în care avem pagini fixe despre diferite produse.

Anumite situri folosesc cookie ca să stocheze informaţii, personalizate, cu ajutorul cărora pot să afişeze pagini după preferinţele noastre. De exemplu, dacă vizitez un site foarte des, dar aş prefera ca fundalul să fie alb în loc de roşu, aş putea selecta dintr-o listă culoarea mea preferată şi s-ar crea un cookie în navigatorul meu cu aceste informaţii. La o nouă accesare a sitului respectiv, programul care generează pagina ar primi informaţiile despre preferinţa mea, şi fundalul ar apărea alb.

Unele situri stochează detalii de autentificare, ca nume utilizator şi parolă, deci când vrem să intrăm pe un site protejat cu parolă, aceasta ne poate identifica fără să ne mai ceară informaţii suplimentare. Toate acestea sună bine, însă de multe ori parola este scrisă ca simplu text în fişierul cookies.txt, deci aveţi grijă.

Există câteva aplicaţii poate mai puţin binevoitoare. Unele companii oferă servicii de publicitate pe siturile lor. Până aici toate bune şi frumoase, însă nu vi s-a părut puţin ciudat că, de exemplu, dacă sunteţi interesaţi de calculatoare vor apărea reclame de calculatoare, dacă vă interesează maşinile vor apărea diferite reclame legate de maşini. Cum este posibil acest lucru? Simplu, se folosesc cookies. Dacă aţi navigat pe Internet, şi aţi dat de o reclamă care afişează nişte mesaje, şi de obicei vă invită să vizitaţi pagina respectivă, puteţi să vă aşteptaţi că probabil aţi fost înregistraţi în baza lor de date. Puteţi vedea aceste situri în fişierul cookies.txt. Veţi găsi câteva cookie-uri de situri despre care sunteţi convinşi că nici nu aţi auzit.

Toată treaba funcţionează în felul următor. Vizitaţi un site care vă prezintă unele din spoturile publicitare, să zicem Altavista care foloseşte serviciile de la DoubleClick Inc. Ca parte a paginii Altavista, veţi vedea şi o reclamă. Această reclamă nu vine de pe serverul Altavista. Această imagine va veni de pe serverul care aparţine firmei DoubleClick. Imaginea va fi trimisă folosind un script care va seta un cookie în navigator. Deoarece navigatorul vorbeşte direct cu domeniul doubleclick.net ca să obţină imaginea, care de fapt este reclama, un cookie poate fi setat de un calculator aflată în acel domeniu.

Acum, când vizitaţi un alt site care întâmplător are legătură cu firma DoubleClick, veţi vedea o altă reclamă. Şi DoubleClick va vedea cookie-ul pe care l-a setat adineauri, şi va folosi acel număr unic ca să vă găsească în baza lui de date. Programul de la DoubleClick poate să se asigure că trimite o altă reclamă, decât pe cea prezentată anterior. Totodată, are cunoştinţe despre cele ce aţi căutat pe Web, ştie unde aţi fost şi după ce aţi căutat folosind un căutător ca Altavista. Folosind aceste informaţii, ar fi posibil ca DoubleClick să ne afişeze doar anumite reclame. Nu este sigur dacă aşa şi face.

Nu vreau Cookies!

Dacă nu doriţi să stocaţi cookies pe calculatorul dumneavoastră, atunci toate navigatoarele au o opţiune care vă alertează când cineva vrea să seteze un cookie. Va apare o fereastră de dialog, unde veţi avea posibilitatea să permiteţi acest lucru, sau să nu permiteţi. În versiunea 4 a navigatorului Netscape Navigator, există o opţiune care activată nu permite setarea cookie-urilor provenite de pe alt site decât cel vizitat (vezi cazul DoubleClick).

Dacă folosiţi Windows 95 sau NT pentru accesarea Internetului, firma Luckman Interactive Inc. a creat un program freeware care permite sa vă ascundeţi cookie-urile existente.

În final, întotdeauna puteţi să editaţi fişierul cookies.txt ca să vă scoateţi câteva dintre intrări.

Referinţe folositoare
Pagina originală pentru cookie de la Netscape este http://home.netscape.com /newsref/std-cookie?spec.html. Există un alt site cu foarte multe informaţii folositoare, numit Cookie Central, şi are adresa http://www.cookiecentral.com. De asemenea, Yahoo are o pagină bună pentru Cookies, uitaţi-vă la „Persistent Cookies”. Situl DoubleClick poate fi vizitată la adresa http://www.doubleclick.net.