Puțin morbid titlul meu, dar… Nu reușesc să scap de obsesia asta.

Nu mă mai uit la Millenium. Nu mai pot să mă uit. Mi-a ajuns. Dar oricum dau să mă întorc, morții ne-nconjor…

Nu pomenesc de știrile zilnice – accidente, asasinate, algerisme, albanisme. Kosovo, kurzi.

La televizor, dimineața, ancheta zilnică la care se răspunde cu da sunînd la un telefon sau nu sunînd la altul: ați ajuta pe cineva să moară, dacă cel în cauză vă solicită acest lucru și este oarecum evident că moartea ar fi o ușurare? Telefoanele par să sune mereu – sînt mulți cei care au ceva de zis.

Dau drumul la calculator, defilează Poincast-ul: Portland, Oregon — Ray Frank, un programator – de-al nostru, nu ? - de 56 de ani suferind de cancer în fază avansată la rinichi și la plămîn, a suferit atît de crunt încît, nereușind să-și convingă medicul să-i prescrie ceva letal, l-a rugat pe un prieten apropiat să-i facă rost de o pușcă. Nu citesc mai departe.

Dar tehnologia push e de-abia la începuturi…

Dacă o să învăț să țin ochii închiși, s-o găsi altă cale către mine ca țintă…

A venit Dilema. Frunzărind, nu pot sa nu mă uit mai lung peste un articol cu titlul „Moartea citește manualul”. Citez:

„Agonii prelungite, cadavre mutilate, torturi, violență și sadism, asasinate, masacre și sinucideri, toate nu în mult-blamatele filme sau emisiuni TV, ci în … manualele de Limba și literatura română pentru clasele V-VIII. Moartea, în cele mai variate și înfiorătoare forme, este prezentă în textele menite parcă să-i traumatizeze pe școlari.”

Aflu siderat că în „întreg manualul de Română de clasa a V-a doar în cinci lecții nu se înregistrează pierderi grele.”

„E simptomatic faptul că manualele pentru clasele mici conțin mai multe cadavre decît floricele pe cîmpii și mai multe morminte, fie ele de eroi sau nu, decît miei care să zburde la soare. Și atunci, titlul articolului meu se justifică și se completează: moartea citește manualul … după ce mai întîi l-a scris.”

Semnează Cristian Munteanu.

Nu pot să nu-mi amintesc povestea cu copiii israelieni care învățau (învață?) aritmetica nu adunînd și scăzînd mere sau pere, ci arabi morți.

Sau de analiza atentă făcută prin ochii unui jurist nemuritoarelor povești ale fraților Grimm, care relevă faptul că există doar una sau două povești în care să nu apară vreo faptă penală: crime, omucideri, incesturi, tîlhării, furturi…

Un prieten medic povestește din impresiile cu care s-a întors din India de la o Conferință relativă la suprapopulare. Dimineața, mașinile (cui?) culeg morții de pe străzi și de pe plajă. Nu, nu e război. Nu toți au de mîncare, asta-i tot. Și se face curat pentru o nouă zi…

Alte știri. Unabomber-ul își face puțin loc printre titluri. Un om care a promis să se oprească dintr-un șir de asasinate în serie dacă i se publică un fel de manifest care postulează că tehnologia ne duce tot mai repede către nicăieri. După ce într-un tîrziu e prins, individul acceptă cu bună știință riscul pedepsei cu moartea și nu-i permite avocatului s㠄mearg㔠pe o pledoarie de gen „bolnav mintal”, pentru a face din proces un forum relativ la rolul atît de complex și controversat pe care îl joacă tehnologia în viața noastră.

Ghinion… Între timp, presa și media nu mai au timp de el: toată lumea trebuie să afle toate detaliile relative la ce s-a întîmplat de fapt între Monica și Bill. Nu mai contează morții Unabomberului, și acesta primește pedeapsa care poate îl doare mai tare decît oricare alta: e ignorat pur și simplu…

Data Communications International mă prinde cu un articol pe care mi-l închipuiam posibil în multe alte locuri, dar prea puțin în revista asta de specialitate:

„Is your carreer killing you?”. Subtitlul arată că studiul întreprins relevă că profesioniștii în rețele din toată lumea lucrează în „crisis mode” mare parte din timp. Și că poate că trebuie să o lăsăm mai încet, pînă nu e prea tîrziu…

Margaret Block, marketing manager la Sonic Solutions, recunoaște că a „intrat” (via telefon) la servici din concediul de lună de miere petrecut la Paris. „După două sau trei joburi înțelegi ce înseamnă cum e să lucrezi în mediul high tech. Dacă e proiectul tău, e problema ta.” Ceva mai departe:

„Am 28 de ani. Sînt obosită tot timpul.”

Iar Dr. Joseph Loizzo zice că managerii de rețele sînt „trupe de șoc pe linia de front a stress-ului”. Mulți plătesc cu viața– fizic, metaforic, sau și-și. Pentru cine vrea să afle online dacă e sau nu stresat, o adresă: http://www.data.com/business_case/ stress_test.html.

Eu poate mă duc să-l cunosc pe turcul ce face pîine în orașul nostru. Mi-a spus un prieten că și-a tras un scaun la stradă și, de cînd s-a făcut vreme bună, stă la soare în fața prăvăliei cît e ziua de lungă și se uită la lume. Ca la Stambul.