motto:	„You won't have to follow 
           some stupid plan designed in Washington. 
           Our folks are going to have fun.”

Bob Adams, directorul Global Development Center

Guvernul Ciorbea a căzut, am gripă, programele nu se lasă instalate și cu toate acestea de la celalalt cap al sîrmei ombilicale care mă leagă de Computer Press Agora mi se cere o infuzie de entuziasm și parcă le dau dreptate după atîta amar de critică și de „refulări”, cum ar spune unul dintre cei mai avizați cititori ai mei. Dar entuziasmul nu prea crește pe toate drumurile și trebuie căutat, iar în cazul nostru ne trebuie și o lumînare. Dar se făcu azi că am găsit printre știrile de la Wired ceva care îmi dă ceva speranță. Și nu numai în Wired.

Despre ce e vorba. Pe scurt, o societate (Global Development Center) își propune nici mai mult nici mai puțin decît legarea Guatemalei la Internet. Aparent nimic spectaculos în această știre. Găuri albe pe harta Internetului există din belșug și se pare că marcajul „hic sunt leones” nu mai sperie pe nimeni. Dar aici e un caz special. Se caută doi tehnicieni, unul pentru hadware, altul pentru software, cărora să nu le pese de scorpioni, de foame (there's nothing to eat but boiled yucca), de boli, să-și ia modemurile și să străbată munții, să facă ce le trece lor prin cap și să-i învețe pe urmașii artiștilor maya cum să construiască pagini de web. Salariile nu sunt cine știe ce (doritorii pot să se adreseze la Contact: ) așa că totul se bazează pe un dram de nebunie, idealism și de ce nu pe „iubește-ți aproapele”. Și sunt în stare să pun pariu cu oricine că amatori se vor găsi destul de repede. Apelul se adresează oricui care are ceva experiență în lucru cu oamenii și să știe fluent engleza, bun înțeles în afară de cunoștințele de calculatoare.

Rubrica din Wired la care se găsea știrea este numită DreamJob și, vorbind cu cineva foarte apropiat, mi-a propus să încercăm să luăm posturile. Nu suntem noi cei mai tari, dar ceva-ceva știm și cu spaniola ne punem la punct în avion. Zis și făcut, am pus mîna pe e-mail și am scris Domnului Daybell (ce nume, Doamne!) solicitînd amănunte si trimițînd evident un CV ușor „adaptat” situației. Nici nu mi-am aprins bine cea de-a doua țigare că am și primit răspunsul: „Stimate Domn, Am primit cu plăcere oferta dumneavoastră și se pare că sunteți cei pe care îi căutăm. Vă trimit atașat o listă cu vaccinuri necesare deplasării în Guatemala, trei formulare cu date necesare pentru completarea actelor și o listă cu o bibliografie minimală hardware și software. Așteptăm de urgență răspunsul dumneavoastră. Sincer al dumneavoastră, Morgan Daybell”.

Bingo! Am pus mîna pe telefon și mi-am sunat partenerul să vină cu toate dosarele pentru a purcede la birocrația inevitabilă. Am pus receptorul jos și am început să visez

Desigur că la început va fi mai dificil pînă vom crea o rețea cît de cît întinsă, dar apoi desigur că primul lucru va fi o revistă electronică. De la Ciudada de Guatemala pînă la satele de mayași de lîngă lacul Peten Itza toată lumea va citi această revistă, ba nu, ziar. Editorial, știri zilnice, concursuri, glume, guatemologie și o grămadă de alte rubrici, printre care neapărat una despre cum să te comporți pe Internet, nu de alta dar dacă îi vine unui băștinaș mai entuziast să publice pe pagina personală de web un manual de spart coduri de programe Microsoft, ce faci? Cum îi explici că nu se face să furi chiar dacă tu ești o țară săracă? Mde, i-ai putea spune că tot la mîna ăluia ajungi, dar dacă lui îi trece cheful de Internet și de backgrounduri cu motive de peiotă? Dar să lăsăm impedimentele și să ne ocupăm de revistă. Deci, care ar fi problemele. Mai întîi să cauți amatori să scrie articole. Bun înțeles că la început vei face ceva muncă neagră dar, o dată ieșit la liman, lucrurile se vor schimba și fiecare rubrică va avea un redactor responsabil și o grămadă de colaboratori.

Delirez? Nu. Sunt ferm convins că oriunde pe lumea asta tinerii se vor înghesui să participe. Animație, background muzical, o grămadă de culori și de fonturi, mă rog nu e prea ortodox ce spun dar pe un ecran cred că înghesuiala rimează mai bine decît într-o revistă de specialitate și totuși... Java? Fără doar și poate , dar să vedem care va fi starea sîrmelor ca să nu-l punem pe bietul vraci din Sebal să aștepte ore în fața monitorului după rețeta de porțiune vrăjită. Și va trebui să fim atenți la pozele folosite să nu fie prea mari, să nu fie prea mici, mai bine de ambele feluri. Dar ce te faci cu administratorul, care se supără dacă revista-ți ia mai mult de cîțiva mega. Asta o aranjăm că-i băiet bun și mai lasă de la el. O să facem și o bază de date cu toți cei care ne scriu ca să le trimitem anunțuri cu noutățile din revistă. Sau chiar revista în formă comprimată. Să zicem ceva self-extracted, ca să nu se mai chinuie cu accesarea paginilor. Vom avea și o rubrică de mică publicitate. Si una care să răspundă la scrisori.

Ne-ar trebui și un dicționar webo-mayaș și invers. Asta e cel mai simplu de făcut. Cîțiva studenți de la Polivrăjitorie vor sări să îl facă, mai ales că ei își spun „butonari” și se simt singurii care se pricep în proiectarea pînzelor de păianjen. Și vom avea și un fel de supliment literar artistic cu participare selectă, condus de un bătrîn (nu chiar, dar așa pare mai vandabil) priceput în ale artelor locale, persecutat de regimurile trecute. Am uitat să vă spun că, după cîte știu, în societatea străveche mayașă există un fel de plăcere a celor care primesc un dar să-l arate cel puțin celorlalți. Nici nu va fi nevoie ca să luăm lumea la rînd pe străzi să-i convingem de necesitatea, importanța, nepericulozitatea, etc. a Internetului. Vom găsi pe cineva într-un sat îi vom arăta despre ce e vorba și ne vom vedea de drum. În trei ani, cît durează proiectul, toată Guatemala va citi de dimineața pînă seara ziarul electronic „Quetzalshpactel” un fel de „agora ON line”...

„Hei, deșteptarea!” Mă trezesc și întreb „Ai adus dosarul?”. „Ce dosar?”, „Cum ce dosar? Ăla cu datele pe care trebuie să le trimitem lui Daybell!”. „Mă, tu aiurezi, febra îți joacă feste, mai bine te concentrezi să vezi ce faci cu suplimentul, dicționarul, periscopul...”. „Dar cu Guatemala cum rămîne?”. Se uită la mine cu compătimire și dădu cu mîna a lehamite. Întorcîndu-se îl văd că se holbează la ecran. „Tu ai dreptate! Ce job mișto! Hai să-i scriem!”.